N-am ştiut niciodată să fac conversaţie. Nu totală. Nu mai mult de cinci rânduri şi alea repetate.
N-am ştiut niciodată să trag oamenii de limbă. Să le stârnesc într-un chip, orice chip, interesul. Nu-mi place să agresez cu un punct de vedere bine înfipt. Nu-mi place să agresez pur şi simplu. N-am subiecte, nu mereu. Am subiecte foarte rar. În rest, caut senzaţii. Nu senzaţionalul. Doar emoţia. Nu emoţia faptelor, nu mereu. Emoţia vorbelor. Nu-mi iese mereu. Nu ştiu dacă-mi iese mereu. Continui să cred că poate îmi iese din când în când. Cine ştie? Senzaţia non-faptelor nu ajunge să dezlege vorbele. Se poate şi fără. Doar faptele crează interesul. Stilul nu stârneşte. Nu întotdeauna. Stilul e accesoriu.
Cam asta ar fi explicaţia…
Abisuri 
Mi se pare mie sau te alinţi? Faptele ca faptele. Stilul tău contează. E unic.
Ah, nu, deloc. Constat doar ca nu reusesc sa starnesc reactii. Multumesc.
Reacţii există. Doar că îi e greu cuiva să te completeze şi să te depăşească prin scris. Prea sus ai ridicat ştacheta. 🙂
Asta e partea plina a paharului. Partea mai putin plina ar fi ca ceea ce spun e poate prea abstract si poate prea inecat in elemente stilistice . Cand citesc articole din „top wordpress” de exemplu imi dau seama ca cele mai „remarcate” sunt cele care partajeaza o idee, o fapta. Indiferent de stil (uneori plat, inexistent). Nu doresc sa ma schimb, n-as putea. Incerc sa ma „diversific” adica atunci cand am ceva de spus s-o spun (sa umplu stilul cu ceva fapte). Nu se apreciaza prea tare insa, nu atat intr-atat incat sa creeze feeback. Dar e un „risc” asumat, scriind din placere este un detaliu. Dar am simtit nevoia sa-l precizez.
Ştii ce e frumos în stilul tău? Fiecare pricepe ceea ce i se potriveşte. Şi uneori ne e frică să recunoaştem. Continuă, te rog.
Promit sa continui. Dar tare as vrea sa stiu ce intelege fiecare.
Tu vorbesti de feedback?? Tu stii de cate ori inghit eu in sec citindu-te? Sau de cate ori se aduna apa de aia sarata spre colt de ochi, urmarindu-ti printre-randurile?
Ce sa-ti scriu…cind doar simt?
Tu scrie… ca suntem aici.
Of, mai bine taceam, nu? „Doar simti” ? E perfect asa. Este fix ce caut, efectul. Dar nu stiam daca exista. Se pare ca exista si asta ma bucura. Multumesc ! Voi continua , sigur voi continua !
Lasă, să nu taci! Mai bine rostesti. Eu cu tăcerile nu mă-mpac. Deloc. E o chestie mai veche… Le înțeleg complet greșit. Și uneori mă-ndepărtez… de oameni care-mi tac (asta in viata ‘reala’).
Dar cuvintele îmi sunt prietene. Mai ales când sunt aducătoare de emoții, deci cu efect. Ca aici.
Continuă…
Asa voi face. Chit ca-mi lipsesc de mult ori faptele. Faptele le simt ca pe un intrus, le integrez cu greu intr-un stil. Mi se pare un lucru dificil. Nu-mi iese decat superficial. Asta e diferenta intre mine si un scriitor. Am inteles …