E greu să trăieşti între două pietre. Uneori doare atât de rău locul încât îţi vine să iei un furtun, să dai drumul la apă şi să laşi apa să-şi facă de cap. Să cureţe frunzele, praful, insectele moarte.
Uneori e atât de strâmt locul încât îţi vine să devii insectă. Să te laşi luat de apă. Să faci pe mortul şi să te duci. Unde o vrea apă să te ducă.
E greu să trăieşti între două pietre. Există acea rezonanţă a pietrelor care-ţi zbârleşte gândurile şi-ţi încreţeşte creierul provocându-l la scenarii imposibile. Creierul tău e un organ ciudat. În spaţiul acela îngust dintre două pietre, creierul tău face şi desface. Sperând, uitând, sperând din nou, uitând de unde şi mai ales de ce. Păstrand doar anumite bucăţi, „bucăţile acelea semnificative”. Creierul tău stă agăţat uneori ore în şir în bucla bucăţilor semnificative amestecând pietrele cu praful cu gândurile cu apa cu timpul cu anii cu speranţele cu începuturile cu sfârsiturile cu tine cu el cu voi. Uneori le amestecă atat de bine încât ai vrea să devii insectă, să te laşi dus de apă. Unde o vrea apă să te ducă.
În acest moment precis ai vrea să lucrezi la spaţii publice şi nimeni nu ştie încă.
Abisuri 
Și totuși înălțător moment când înflorești greoi chiar trăind între două pietre…
Înfloreşti de simţi că pleznesti dar nu poţi că-i spaţiul îngust
Și asta e drept (din păcate), însă ai cel puțin alinarea că fără Pământul ce-ți era destinat, or îl meritai, ai crescut cum se cuvine. Nimeni nu o să te învinovățească niciodată (nici măcar tu), dacă ai făcut tot posibilul. Zâmbete multe!
Nora Iuga scria că ea scrie să se elibereze. În sensul asta am făcut tot posibilul.
E si mai greu sa alegi!
Da, mai ales când nu poţi. Adică nu este posibil. Adică nu se poate. Pentru că de fapt creierul tău e un organ ciudat.
Pietrele sunt pietre amandoua, iar creierul e setat asa cum e setat!
Şi tu eşti praf
:))))))))
Inca nu, dar s-ar putea!…:))))
Ca să vezi ce bine pică. Praful. Se asorteză cu pietrele
Pai e din acelasi aluat!
Fără să vrei, există anumiţi magneţi imposibil de ocolit. Nici măcar organul acela ciudat nu poate trece peste. Sau poate o face înadins să nu poată?
S-ar putea dacă n-ar fi creierul un organ ciudat. La naiba cu ciudăţeniile astea…
Este foarte greu să trăieşti între două pietre. Este însă infinit mai greu să devii piatră…
Foarte frumoasă scriere ai realizat…
Dunga inspiră, mulţumesc. Sincer? Uneori îmi doresc să (re)devin piatră