Cu mine cu tot


Henri Coandă – Bucureşti. Voi spune undeva că nu e cel mai mic aeroport. Că există altele mult mai mici. Acolo unde nu există difuzoare şi nici speakeri în difuzoare. În aeropoartele acelea, cu adevărat mici, e foarte cald şi miroase a oameni. Oameni de tot felul, cozi de tot felul, era la un moment dat să mă aşez la altă coadă, îmi spusese un coleg că era coada cu prioritate şi eu îi mulţumisem, mă săturasem de atâtea cozi lungi si grele. Când am ajuns în faţa zdrahanului negru m-am simţit de parcă greşisem coada. L-am privit pe limba mea încercând un zâmbet de complezenţă. N-am reuşit decât să gâdil un pic ridicolul şi mai tare. Zdrahanul negru din faţa mea zâmbea pe limba lui. M-a privit curios – eram doar o fată blondă pierdută într-un aeroport mic – şi mi-a spus că greşisem coada. Eu m-am mirat pe limba mea dar n-am îndrăznit să spun nimic, nu-i ajungeam nici măcar la umărul drept, mi-am luat doar paşaportul spăşită şi am schimbat din nou coada. Între timp piedusem două locuri. De draci şi de cald  mi-am scos o sticlă de plastic şi am dat să beau când m-am simţit privită de un tânăr de pe marginea cozii. Insistent. Am luat sticla de la gură şi m-am întrebat pe limba mea dacă ar fi cazul să-i dau paşaportul. L-am măsurat din cap până-n picioare pe tânarul de pe marginea cozii – mi-era frică să nu mă pierd în aeroortul ăla mic, paşaportul era punctul meu de referinţă – tânărul de pe marginea cozii era îmbrăcat normal dar nu avea aer oficial. M-am bâlbâit puţin pe limba mea şi am dat din nou să beau. Tânărul a întins mâna în direcţia sticlei şi aşa am înţeles că de fapt vroia sticla. I-am dat sticla, el a golit-o cât ai zice „peşte”, eu m-am holbat îndelung pe limba mea până mi-a venit rândul la coadă, am întins paşaportul şi am trecut. La altă coadă şi apoi la altă coadă şi tot aşa până un alt zdrahan negru mi-a spus să-mi deschid valiza neagră, de mână, eu mi-am desfăcut-o şi el a început să cotrăbaie în lung şi în lat. Mi-era cumva ruşine de mâinile lui prin hainele mele, nu anticipasem atigerea, plecasem fără premeditare şi le înghesuisem cum nimerisem. Zdrahanul negru se amuza pe limba lui, deschidea toate punguţele alea mici de plastic, le pipăia şi apoi le părăsea satisfăcut. La un moment dat a pipăit un pachet mare şi tare de o consistenţă supsecta. Satisfăcut a scos pachetul mare şi tare şi l-a privit drept de la înălţimea ochilor. Pe genul acesta de pachete scrie în general foarte mic şi foarte jos şi mie îmi era de-a dreptul milă de efortul zdrahanului de a înţelege sensul unor lucruri atât de ciudate de peste mari şi ţări. La un moment dat am fost la un cuvânt distanţă de a-i aruncă într-o franceză prăfuită „sunt doar nişte tampoane” dar am preferat să tac şi să-mi imaginez urmarea : confiscarea tampoanelor, declaraţie pe propria răspundere a scopului şi duratei, refacerea cozilor în sens invers, amânarea zborului cu taxele de rigoare, noaptea caldă şi umedă din aeroportul mic, scaunele tări, mirosul acru de oameni şi cozi …. N-a fost să fie decât imaginaţia mea bolnavă. Zborul spre Paris de la ora 23:10 a plecat la fix, cu mine cu tot. Cu tampoane cu tot.

4 gânduri despre &8222;Cu mine cu tot&8221;

  1. :)))) asta îmi amintește de mine la ultimul zbor, când am fost pipăită bine de o d-ră/ doamnă tare sexy, iar soțul se amuza teribil, el trecuse fără probleme, fără să-i țiuie alarma. Cel mai funny a fost că mi-a plăcut, mă abțineam cu greu să nu râd, mă gâdila!

    1. Ah, eu nu scap aproape niciodată de pipăit. De fiecare dată „sun”. Se pare că este aleator. Aşa de aleator încât la mine sună aprope de fiecare dată. Problema cu pipăitul în aeroportul ăla mic era că erai pipăită de zdrahoni, femei nu erau prin zona ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s