Mi-am convins creierul că săptămâna începe de marți


Eu când sunt tristă fac mai întotdeauna haz de necaz. Şi-mi iese… sarcastic. Sau cinic. Şi-mi place. Atât de mult îmi place, încât am început să caut situaţiile astea triste cu lumânarea. Îmi pare teribil de rău că v-am întristat, de fapt nici nu era foarte-foarte trist, era doar o înşiruire de situaţii haioase. Aia cu depresia le-a pus capac şi asta face tot farmecul situaţiilor triste. Cum spunea cineva odată, nu ştii de unde sare iepurele dar întotdeauna sare. Adică apare ca din senin când te aştepţi mai puţin, te ia de după umeri şi începe să-ţi şoptească chestii haioase care, vrei sau nu vrei să le crezi, rămân nişte chestii haioase care până la urmă reuşesc să te scoată din ale tale. Pe mine, între două trenuri şi o hoardă de călători nebuni, mă scot din ale mele excepţiile. Acei „uitaţi ai societăţii” care mă salută cu zâmbetul pe buze dimineaţa devreme. Parking-ul miroase a noapte, dar eu le răspund amabil şi trec mai departe zâmbind. Ei nu-mi cer bani dimineaţa devreme, banii îi cer mai pe seară, “să-şi mai ia o bere”, ei mă salută doar de dragul conversaţiei “o zi plăcută vă doresc” şi eu le doresc la fel, dar nu îndrăznesc să le-o spun decât în gând, cum poţi să vrei răul unui om? Acei uitaţi ai societăţii, nu sunt niciodată în grevă. Ei sunt excepţiile de la grevă.

Pe aici, oamenii intră frecvent în grevă. Aşa au învăţat ei democraţia drept pentru care se exprimă liber şi-şi cer drepturile de fiecare dată când cineva încearcă să le ia ceva. Totul e bătut în cuie. Pe aici principiul chestiilor bătute în cuie e la mare modă. Rugina nu le-a ajuns încă la os. Ieri am dat peste o hoardă de grevişti şi m-am trezit fredonând pe muzica lor cu cuvintele mele. A naibii muzică, mi-a strivit creierul până pe seară când, în disperare de cauză, am deschis televizorul şi am urmărit ştirile în buclă. Şi tot ascultând fără să ascult la ştiri în buclă, am înţeles că e mai bine să mesteci gumă de mestecat. Am ieşit, am cumpărat şi aşa am scăpat de cântecul greviştilor. Creierul este un organ al naibii de previzibil şi al naibii de adaptabil. Trebuie doar să-i repeţi de câteva ori şi el se pune în mişcare, adaptându-se. În favoarea ta sau în favoarea lui. Eu i-am testat la un moment dat capacitatea de a se adapta schimbând ordinea zilelor. Şi a mers. Acum creierul meu e convins că săptămâna începe marţi. Am câştigat o zi şi asta e minunat, nu?

Eu când sunt tristă fac mai întotdeauna haz de necaz. Şi-mi iese… sarcastic. Sau cinic. Şi-mi place.

(text apărut în Catchy)

(Haz de necaz)

4 gânduri despre &8222;Mi-am convins creierul că săptămâna începe de marți&8221;

  1. Ar trebui să înceapă și pentru mine de marți, dar luni e cea mai grea zi, deci, o să-mi rezum toată săptămâna la luni și vineri, restul concediu existențial. Fac ce e de făcut fără prea mari bătăi de cap/ale ființei!

    1. Se adaptează el ! Spune-i că săptămâna începe marţi şi va deveni marţea cea mai dificilă zi. Am testat. La mine e invers, lunea planez, vinere visez şi-n rest … creez.

      1. Dacă stau bine și mă gândesc…eu visez tot timpul, vrute și nevrute, și într-un fel timpul merge înainte, eu mă încăpățânez să-mi țin o bucată de ființă atemporală undeva prin buzunare. Și, la final, totul e bine.

      2. Da, îţi dau dreptate, visele deformează realitatea. Într-un sens sau altul. Şi mie mi se întâmplă să visez cu ochii larg deschişi şi atunci staţiile trec mai repede. Şi tunelele, şi asta e cel mai important. Cât despre fiinţa atemporală, te felicit sincer. E dificil să.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s