Nu aveai decât două perechi pe vremea aceea, una albă cu nişte dungi de un portocaliu ciudat şi cealaltă de-un degradée ciudat. Tot portocaliu.
Spălai la mâna pe vremea aceea şi uscai afară, pe sârmă. De atâta ploaie ruginise de tot sârma.
(Subiectul este între linii …)
Reclame
Dar…. îi era (mai)bine?
Lumea îl credea în rând cu moda şi asta îl ungea pe suflet. Ce dacă era doar aparenţă, ce dacă există doar ACEA culoare dominantă? Amănunte !
Nu ne împotmolim în ele. Lumea… of…
Şi totuşi … ne cam. În detalii vreau să spun. Uneori în sensul pozitiv. Uneori în sensul negativ.
Mă risc să zic, deși nu sunt convinsă că am priceput.
Viața era mai simplă, mai curată și era mai bine…
E foarte încărcat în semnificații textul tău scurt. L-am citit de mai multe ori și am descoperit de fiecare dată încă ceva.
hmmmm duă perechi…
hmmmm portocaliu….
hmmmm rugină….
Și-acum mă gândesc (cu voce tare) o fi chiar așa, adică incifrat? Ori e atât de simplu dar nu văd pădurea din cauza copacilor. Hmmm
Dar sigur, ca să mă întorc la titlu… totul are o explicație 🙂
Şi eu te trimit la discuţia pe care am avut-o ieri privind … ştii tu cuvântul acela imposibil de pus într-un text „poetic”. Îţi spuneam că nu-i musai să-l spui, că-l poţi da de înţeles. Se vede treaba că dacă încerci să-l dai de înţeles cazi în … sub-înţelesuri. Dar rezultatul e fain !
M-am gândit la asta, recunosc. Fiind perechi… 😀 Ai dat-o bine din condei (ca de obicei) dar n-am fost sigură. Recunosc și asta. 😀
Foarte fain rezultatul!!! 😀
Şi, ca de obicei, nu-l pricepe lumea 😉 Ca să vezi concluzie … cam aşa funcţionez eu. Ca să nu trebuiesca să spun cuvintelor pe nume – genul „acela de cuvinte care nu-şi au locul într-un text” le ameţesc de iese cu totul şi cu totul altă poveste.
E de bine. Crede-mă. Îmi place așa de mult să gânduresc, să analizez, să disec… E… deștept ce faci și frumos.
Nu contează numărul celor care te citesc, ci calitatea lor. Pentru că cei care prind gustul primesc dependență. Și să știi, calitatea îndoielnică aduce judecată pripită, cuvinte urâte care zgârie, caractere care se sparg pe podeaua ta și miros a ou clocit (oops). 😀
Ştii la ce mă chinui în acest moment ? Să construiesc un dialog inteligent în jurul… ştii tu, cuvântului. E al naibii să dialoghezi în jurul lui fără a pica în banal, kitch, dulceag. Da, sunt puţini cei care mă înţeleg tocmai de aceea câteodată mă apucă datu’ pe afară. Dar scriu un text şi-mi trece. Cine mă citeşte ajunge repede la concluzia că numai să mă plâng ştiu (cineva mă numea odată Calimero şi mie îmi plăcea cum sună)
Abia aștept să văd rezultatul. 😀
Îmi place cum sună Calimero. 😀
Începutul îl am : s-au întâlnit la coadă la brânză. Ea stătea picior peste picior, el nu-şi găsea locul. Restul …. e greu