Când se pornesc să cadă silabele la mine cad bolovan. Ieri de exemplu, au căzut de devenisem aproape piatră. Mă încordasem atât de tare încât m-aş fi vrut cu tot dinadinsul baltă şi nu reuşeam. Strângeam din dinţi, din gânduri doar-doar… Nu şi nu. La un moment dat s-a făcut ora zece şi am stins lumina. Concluziile de rigoare le-am tras doar azi. Este bine când poţi trage concluzii. Este un semn că ai trecut prin lume şi lumea prin tine.
Este un semn că ai mai învăţat ceva, că nu ţi-ai agăţat silabele de limbă degeaba pentru a le folosi poate nu chiar cum trebuie puţin mai târziu.
Scrisem la persoana a doua intenţionat. Despre mine scriu la pesoana întâi şi la persoană întâi scriu în generar rar. Desigur, totul e relativ. În rest privesc şi iau notiţe. Şi, când consider că sunt destule notiţe ca să iasă de-o poveste, dau drumul la silabe şi povestesc. Ieri am tras concluzia că mulţi oameni cred că toate poveştile sunt despre mine. Şi că mulţi oameni încearcă să se regăsească în poveştile mele. Când se regăsesc fix pe dos îşi manifestă nepotrivirea în fel şi chip. Unii nu zic nimic. Adică ignoră şi trec mai departe. Alţii lasă semne şi spun că poveştile mele sunt mincinoase, că nici vorba să fie cum spun eu, că ei sunt fix pe dos, că eu sunt atât de bătrână şi atât de obosită încât nu pot înţelege cum stă treaba cu realitatea- reală. Adică realitatea lor, singura posibilă. Desigur, nu ştiu, sunt prea egoistă să-mi pese.
Cam aşa s-a pornit ieri şi e bine că s-a oprit. Că începeam să devin aşa cum credeau oamenii aceia că sunt deja.
Din toţi bolovanii aia de-au căzut ieri am învăţat să ignor şi să consider că fiecare este egosit în felul lui. Unii mai tare ca alţii.
(Acest articol este despre egoism, altfel aş fi amintit şi de partea pozitivă a lucrurilor.)
Abisuri 
Răspunde-i lui Oana Anulează răspunsul