Locuri lipite


Există locuri care ţi le lipesc cu scotch de creier şi acolo rămân. Lipite cu scotch. Ceea ce caracterizează astfel de locuri este senzaţia de prea. Prea mult, prea puţin, prea departe, prea singur, prea exagerat, prea puţin important, prea tare.

Nu ştiu de ce dar ieri mi-am amintit de un astfel de loc şi am scris cu patos despre el. Cuvintele cădeau din inerţia prea-plinului şi umpleau rânduri care umpleau foi şi golurile care se umpleau şi ele din virtutea inerţiei deveneau puţin mai pline. Mi-a făcut plăcere să umplu golurile în acest mod, e atât de firesc să le umpli asftel. Cu bucăţi din tine pierdute pe drum.
Locul acela era undeva lângă o gară, într-o piaţă plină de cioburi şi oameni sparţi. Eu mă simţeam fără să vreau ciob şi aşteptam în buclă să-mi revin. Senzaţia de revenire e lungă şi anevoioasă, un culoar lung, strâmt şi negru cu cheie la capăt. Partajam cheia aceea mare cu alţii şi apoi o agăţăm la loc. Aşa erau regulile locului: s-o foloseşti şi s-o pui la loc.

Mi-e dor de cheia aceia şi de oamenii aceia sparţi. Mă întreb de multe ori ce s-a ales din ei. Eu a trebuit să plec, să las piaţa altora dar ei, oamenii, au rămas. E greu şi să rămâi. E bine că există scotch-ul care să-ţi amintească c-ai trecut.

(Textul cu descrierea locului a fost scris şi trimis. Dacă va fi publicat nu ştiu dacă va fi apreciat. Eu am vrut doar să spun că mi-a făcut mare plăcere să-l scriu)

One thought on “Locuri lipite

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s