Dependenţa de vrăbii


Există zile şi mai ordonate ca altele. Zilele acelea care încep ca toate celelalte zile, continuă ca toate celelalte zile şi se termină la fel. Ca toate celelalte zile. Zilele buclă. Şi mai există excepţiile de la zilele buclă, zilele acelea când descoperi că există o macara apărută de nu se ştie unde, nu se ştie de ce, nu se ştie până când.

Când descoperi că macaraua aceea doar există, acolo lângă balconul tău şi se roteşte de capul ei, acolo lângă balconul tău, şi-şi face treaba care trebuie făcută, acolo, lângă balconul tău. Tu ieşi la o ţigară, la două ţigări, la maximum trei ţigări, acolo pe balconul tău şi descoperi ziua altfel.

Există macaraua aceea care schimbă ziua. Schimbă gândurile şi ordinea apariţiei. Schimbă direcţia fumului şi te duce cu gândul la vrăbii. Azi au apărut vrăbiile pe macaraua de lângă balconul tău. Un stol întreg de vrăbii zgribulite de atâta gri. Te-a atras întâi zgomotul şi apoi senzaţia aceea ciudată de vrabie zgribulită. Senzaţie de „deja vu”. O sârmă, o dimineaţă- devreme, un fotoliu şi-o cafea. Ai căpătat o dependenţă de senzaţii ciudate. O dependenţă de vrăbii. Fumezi şi-ţi analizezi dependenţa.

Vrăbiile tot acolo. Departe şi sus.

Un fum şi-o analiză a dependenţei. Te atrage macaraua cu vrăbiile ei. Te atrag excepţiile de la ordine, detaliile acelea nesemnificative pe care alţii, oh, câţi alţii, le trec cu vederea. Ţie vederea ţi-a picat pe vrăbii. Pe sârma aceea departe şi sus. Ţie vrăbiile îţi umplu zilelele. E dependenţă ta de zile, asta trebuie să fie. Toate au o explicaţie, până şi macaraua.
Există zile şi mai ordonate că altele. Astăzi e un fel de excepţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s