E atât de cerc întâmplarea
Și atât de linie capătul
Încât tind paradoxal spre infinit la stânga
Si infinitul s-a terminat deodată brusc într-un vârf de ac de pierdut într-un car cu fân uitat între un zero absolut și celălalt capăt, atât de departe încât nu mai există nici linie, nici cerc, nici întâmplare, nu mai există decât vârful acela de ac uitat între acel zero absolut și celălalt capăt pierdut undeva la mijlocul liniei sau a cercului sau a întâmplării. S-a terminat sau poate n-a început, sau poate că s-a sfârșit fără să înceapă din vina vârfului sau din vina acului sau poate din vina liniei în locul cercului (re)negat și re-negat și renegat și pierdut bine în spatele acului din vârful liniei la intersecția cercului cu umbra capătului de la mijlocul întâmplării în continuarea fânului uitat între un zero absolut și celălalt capăt, atât de departe încât nu mai există nici linie, nici cerc, nici întâmplare, nu mai există decât vârful acela de ac uitat între un zero absolut și celălalt capăt pierdut undeva la mijlocul liniei sau a cercului sau a întâmplării.
Abisuri 