Abisuri

@ Simon Matzinger

Trăia într-un tramvai roşu şi înainta pe şine paralele. Nu privea pe geam, transparenţa îl orbea, clipea, doar clipea des şi sorbea. Trăia cu un pahar aproape gol şi impresia unui pahar aproape plin, sorbea la intervale regulate şi ofta.

Ofta des şi-şi amintea. Locuri, oameni, pe toţi şi-i amintea, nu avea o ordine precisă, când şi-i amintea şi-i amintea pe apucate, o bucăţică de colo, un peisaj de dincolo. De cele mai multe ori fugea, el de locuri şi tot el de oameni, el îndărădnicul, el încăpăţânatul, el mereu altfel-ul, el fugea de-andoaselea, urca coborând, înaintând dealul, mereu acelaşi deal, morman gri de pietre cubice inegale, acelaşi deal, serpentină după serpentină fuga îi devenea cursa şi cursa ţintă.

Trăia ca un pahar gol şi visa la oameni imaginându-şi locuri, nu privea pe geam, nu, tramvaiul roşu era un motiv ca oricare altul, o ţintă ca orice ţintă, un morman de fiare vechi înmuiate într-un rest de roşu, o culoare neintenţionată. Trăia în prelungirea restului, în completarea picurului scurs, în virtutea inerţiei, nu credea în locuri rămase libere, în virtutea inerţiei umplea spaţiul cum putea mai bine, amintindu-şi.