@ Annie Spratt
„Iti trebuie acțiune măi fato ! Privește dincolo de aparențe, uită-te la fată aceea îmbrăcată într-un atât de alb într-o atât de dimineață și spune ce simți. Nu, nu te lua după aparențe, treci puțin dincolo de machiajul finuț aplicat și asortat la vesta cambrată în talie, încearcă să-ți analizezi propriile senzații, cumva dincolo de silueta-i fină oglindită-n pupilele-ți încă adormite”.
„Iti trebuie dialog măi fato ! Monologurile evoluează,vrei nu vrei spre punct, iar punctul se pierde în ansamblu. Nu, nu punctul pe i. Nu, nu punctul și virgula, și nici punctul și de la capăt. Monologul te poate pur și simplu pierde, rătăcită în spatele fumului lăsat de aparențele celorlalți. Ascultă faia aceea îmbrăcată în alb, nu ți se pare că vorbele-i sunt prea tăioase pentru ora matinală și cuvintele-i prea tăiate la daltă cu o grosime mult prea grosolană pentru un ansamblu atât de delicat?”
Tot ascunzând monoloage pe sub diverse aparențe de dialoguri furate între mine și nu știu cu exactitudine cine, am ajuns într-un sfârșit la destinație. Pe un peron sufocat de lume o fată în alb a coborât și s-a pierdut prin mulțimea deasă lansând fără să vrea în urmă o paranteză deschisă.
Cine știe dacă o voi putea închide vreodată?
Abisuri 
Într-o atât de după-amiază rece și întunecată, dușmănoasă cum nu se poate, într-o atât de originală scriitură, te-am regăsit cu dor, Abisuri, și m-am într-atât de încălzit și înveselit, pentru că te simt ca pe-o soră de suflet.
Intr-o atat de umeda seara de toamna am citit si m-am inveselit. In pofida stropilor desi.