@ Atik sulianami
Uneori mă simt agăţată de o funie în trecut
Funia aceea dimprejurul gâtului
Care doare, strânge şi plouă
Cu fragmente inexplicabile
Logica ascunsă îmi scapă
(Cineva a ascuns-o atât de bine
Încât în prostia mea m-am plictisit s-o mai caut)
Negăsind-o imi spun
„Există o limită la orice”
La prostie, la paşi, la găuri de metrou
La oameni de tot felul
Zgribulti, ameţiţi de atâta ploaie
Există o limită chiar şi la întâmplare
Între două staţii de metrou complet aleatoare
M-am hotărât deodată
Să calc toţi oamenii în picioare
Şi calc odată şi mai calc odată
Şi apoi greşesc direcţia
Şi atunci mă întreb „de ce oare ?”
Să existe într-adevăr
O limită la paracetamoale?
Întrebându-mă mă întorc
Şi întorcându-mă mă gândesc
„Mi-am făcut azi
Plinul la coridoare
Plinul la cozi
Plinul la ploaie
Plinuri la funii”
Uneori mă simt agăţată de o funie în trecut
Si atunci scot un paracetamol
Şi mă îmbăt
Cu apă de ploaie.
Abisuri 
Lasă un comentariu