Locuiesc într-un cartier cu câini


Literatura ca utopie

(continuarea de aici )

N-am de ce să mă plâng. De jur împrejur, numai bocete. Toată lumea are ceva de reproșat sistemului. Fac o lista virtuală în minte și mă opresc la numărul douăzeci și ceva. Risc să dispar sub zidul plângerii ! Printre bocete, câteva glume, din ce în ce mai bune. Apreciez umorul fin și inteligent dar mi se face deodată frică. Glumele încep să fie la fel de bune ca în Epocă de Aur. Anumite semne există. În lipsă de altceva, oamenii au început să-și construiască singuri propria austrada. Îmi place ideea, o notez într-un colț și-mi mai torn puțină cafea. Dacă mă trezesc de-a binelea poate chiar o construiesc. În definitiv și alții au mai construit înaintea mea. Apoi o iau la picior pe strada neastfaltată.

Vezi articolul original 229 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.