Stâlpul fără rost


Literatura ca utopie

(continuarea de aici )

Prima mea dragoste mare, enormă, imposibil de redat complet în cuvinte dar complet inocentă, a izbucnit pe un peron aproape pustiu, într-o iarnă lungă și rece. Erau restricții la gaz pe vremea aceea “începând cu orele de și depășind mereu miezul noptii” și ne încălzeam cu ideea că totul se va termina odată și odată, atunci când ne vom aștepta mai puțin.

Erau, pe atunci, mulți care adoptau o filozofie de viață mult mai optimistă prin care răzbătea resemnarea în fața sorții. „În definitiv” – spunea teoría optimistă – „fiecăruia îi era dat să ducă atât cât putea duce„. Eu încă mai puteam duce. Eram încă tânără și încă puteam să aștept.

Vezi articolul original 291 de cuvinte mai mult

Un gând despre &8222;Stâlpul fără rost&8221;

  1. Traim azi, în prezent, cu gândul la trecut,
    Gândindu-ne cu nostalgie la ce a fost odata.
    Visam iubirea si sentimentele de la început,
    Stiind ca ce a fost, nu va mai fi la fel vreodata !

    O seara cu visuri împlinite, Suflet drag !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.