Afară mă întîmpină cu o ceață gri, lăptoasă, și cineva țipă în mine. „Decembrie ieși din Martie !”, râd în soaptă și încerc să nu mă împiedic.
Scări. Trepte. Pleoape.
Găsesc oglinda la capătul pleoapelor, mă uit, mă sperii, mă retrag. Există sentimente ciudate. Faci una și simți alta. Râd greu, cu lacrimi-stropi, afară se topește iarna, se topește albul, undeva, un petic de pământ se vrea verde. Nimic nu e ceea ce pare…
E toamnă și trebuie să repet : „sunt mereu vară pe dinăuntru, pe dinafară oamenii mă confundă uneori – arătați ca primăvara”, zic oamenii uneori, eu mă bucur și tac. Dacă n-ar fi ridurile aș râde în hohote și aș deveni cu adevărat verde-vară. Diminețile, oglinzile ar trebui să dispară !
Vezi articolul original 287 de cuvinte mai mult
Abisuri 