Râd în hohote și iarna dispare !


Literatura ca utopie

(continuarea de aici )

Afară mă întîmpină cu o ceață gri, lăptoasă, și cineva țipă în mine.  „Decembrie ieși din Martie !”, râd în soaptă și încerc să nu mă împiedic.

Scări. Trepte. Pleoape.

Găsesc oglinda la capătul pleoapelor, mă uit, mă sperii, mă retrag.  Există sentimente ciudate. Faci una și simți alta. Râd greu, cu lacrimi-stropi, afară se topește iarna, se topește albul, undeva, un petic de pământ se vrea verde. Nimic nu e ceea ce pare…

E toamnă și trebuie să repet : „sunt mereu vară pe dinăuntru, pe dinafară oamenii mă confundă uneori – arătați ca primăvara”, zic oamenii uneori, eu mă bucur și tac. Dacă n-ar fi ridurile aș râde în hohote și aș deveni cu adevărat verde-vară.   Diminețile, oglinzile ar trebui să dispară !

Vezi articolul original 287 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.