E atât de adânc să tac, e ca și cum aș sinucide vise …
Azi tac până la limita de sus a infinitului dintre mine și mulțimea nespuselor. Nespun tăcând primăveri mincinoase și, din când în când, râd în hohote tăcute, toamna. Sunt un anotimp cu multiple fațete și nu știu până unde mă voi duce și până când. Mă împiedic de fiecare strop, apun zile în gări pustii și gânduri roase își schimbă mereu direcția. În directii aleatoare timpul îl măsor în silabele și distanțele în sentimente.
Azi sunt un sentiment gol înecat în fum.
Abisuri 
Deschide-ti ochii sufletului si imagineaza-ti primavara cu toate miresmele ei inaltatoare. Fumul se va risipi.
Asta da.
… si sentimentul se va umple de ce-ti doreste sufletul 😉
E deja primavara in suflet. Ceata este doar perdeaua care acopera tristetile
…Cred încă bântuie recele prin cotloanele noastre interioare
numai că e atât de cad şi atât de primăvară
că vor răsări doar raze şi flori curând…tăcerea spulberând-o păsările cântătoare!
E cald si imi sunt gandurile flori. Perspectiva schim,ba totul si ceata ascunde directia.
aaaaaaaaa….capricii de sezon!🤗trec cu îmbrăţisări sunt ca aspirina!
Ele trec , urmele raman. (Cu)cuie
Timpul aduce,
timpul duce…
şi durerea trece, fumul se risipeşte
esenţial e să zâmbeşti, chiar de e greu!(rimă na-m mai găsit la ultimul vers) Probabil tristeţea se molipseşte….
Totul trece, urmele (cu)cuielor raman
ha ha ha le ignor…va fi soare într-o zi!zâmbeşte, uită cucuiul!
Cam multa ceata si fum,
prin al desertului drum.
Iar pe drumul spre-naltimi,
Doar capcane, cuie, spini…
O seara cu senin în Suflet, draga Daniela !