@marcos mayer
Habar n-am de ce, până unde și cât timp. Știu de unde și când dar restul rămâne o definiție a abstractului. Mor secunde înghețate în cuvinte seci și înghit lent. Mă înec cu idei și scuip până la refuz.
Sunt metafora închipuirii și, în acealsi timp, realitatea neputinței. Constat și tac și trec zile molcom până peste noi. E atât de clar încât nasc dureri profunde pe care le explic abstract închipuit. Închipui caii verzi tropăiți de cete de pitici și încerc să îmblânzesc lungimi de timp. Timpul, acest inamic public declarat, rânduiește și deosebește în fel și chip. E vremea spațiilor și mă molipsesc.
E o boală lungă tăcerea, o înghit cu orele și zilele mi se par nesfârșite. Diger înțelesuri și mă satur până peste cap. Accept și mă declar învinsă.
Cât timp irosit…
Abisuri 
Marea depresie virtuala, a infestat fiinta congenitala, transformând-o într-o sticla goala, fara continut vital, iar ce-i ce-au fabricat-o toarna-n ea lichid otravitor, care adeseori îmbolnaveste Sufletul si îl omoara…
Fii binecuvântat, Suflet drag !
Profund, din suflet, ca majoritatea scrierilor tale care te aruncă în abisurile sufletului. ”E o boală lungă tăcerea …” ce mult mi-a plăcut asta. Nu știu de ce, îmi tot sună în minte cuvinte astea. Foarte frumos.
Tăcerea ucide… Ca și adevărul
Timpul, acest inamic public declarat, este doar un bau-bau. De fapt, oamenilor le e teamă să și-l facă prieten. S-au obișnuit să fie mereu contra timp.
Trecem încet, apăsător….
Eu inca încerc să găsesc formula magica. Să găsesc timp pentru mine și să mă simt împlinită cu asta. Depresia mă lovește mai mereu și mă las afectată.
Nu te lăsa năpădita! Napadeste!
Fata de ceea ce scrii comentariile sunt de prisos, spun numai ca sunt profund marcata de aceasta abundenta de idei, de jocul cu sesdurile cuvintelor. Te urmaresc cum mereu si mereu aduci texte parca desprinse dintr-o lume de vis si de-abia astept urmatoarea ta interventie in lumea reala.
Lumea reala e prea cruda. Prea predictibila. Aștept încă minunea. Mulțumesc!