@marcos mayer
Habar n-am de ce, până unde și cât timp. Știu de unde și când dar restul rămâne o definiție a abstractului. Mor secunde înghețate în cuvinte seci și înghit lent. Mă înec cu idei și scuip până la refuz.
Sunt metafora închipuirii și, în acealsi timp, realitatea neputinței. Constat și tac și trec zile molcom până peste noi. E atât de clar încât nasc dureri profunde pe care le explic abstract închipuit. Închipui caii verzi tropăiți de cete de pitici și încerc să îmblânzesc lungimi de timp. Timpul, acest inamic public declarat, rânduiește și deosebește în fel și chip. E vremea spațiilor și mă molipsesc.
E o boală lungă tăcerea, o înghit cu orele și zilele mi se par nesfârșite. Diger înțelesuri și mă satur până peste cap. Accept și mă declar învinsă.
Cât timp irosit…
Lasă un răspuns