Îmi fac mâinile caus și sufletul pereche. Adun pe nesoptite sentimente și zgârii nori cu unghiile spumă. Nimeni nu știe, nimeni nu bânuie, nimeni nu vindecă. Zgomote ciudate razbesc vise neterminate și totul pare atât de real încât simt degete intre pleoape și ascult pe nevăzute șoapte. Șoptești atât de frumos încât mă pierd în vise și încerc să prelungesc sentimentul dincolo de toate. Zidurile dor cu gânduri vraiște și, de jur împrejur, lumea plouă mocnit. E atât de alb intre ziduri încât șoaptele par fantome și visele sfori. Ma împiedic de-o ureche și tac. N -a fost să fie decât vis și durerea creste. Simt cum te duci și ma trezesc în lacrimi. Intre timp zidul continua sa crească aripi și noaptea stropi…
flash 48 : „urechi în pereți”
Abisuri 
Trist, lipsit de speranta si sumbru vis ! Seamana mai mult a cosmar !
Sa-ti fie primavara-n Sufletul frumos,
iar razele iubirii sa-ti mângâie faptura,
sa cresti, sa te ridici mereu de jos,
sa te înalti ca florile ce-mpodobesc natura…