Buchetul

Macin la greu sentimente ascunse privirilor și tac. Dincolo de mine, un lan de grâu creste sub un soare ucigător. Din când în când, ploaia spală amintirile și le trimite bulbuci spre infinit. Apăsarea zilei zdrobește lanul și, din considerente practice, decid să fac un buchet amestecat. Trei fire de grâu, o senzație ciudata, trei picuri efemer și, în rest, un verde cât cuprinde, probabil chiar dincolo de zare. Număr cozile, sa fie impar. Este. Nu știu de ce, dar este conform credinței. Sunt superficial de superstițioasa și, uneori, toată această nebunie legată de numere și practici frecvente mă scoate din rutina zilnica și ma bucur ca există posibilitatea. Leg buchetul cu certitudinea că nu trebuie strâns prea tare și aleg o panglica mov. Ansamblul, de o armonie desăvârșită, îmi clătește sufletul și, dintr-un motiv pe care decid să nu-l analizez, încep sa râd în hohote depline. E deja soare…