Eram convinsă, pe vremea aceea, că gândesc prea mult, prea des și mult prea adânc. Despicam într-un mod repetat și apăsat firul în patru, până la epuizare. Multă vreme considerasem această stare de fapt drept o calitate normală ce îmi permisese o supraviețuire decentă, peste medie. O existență corectă și o evoluție bazată pe merite, fără prea multe coate tocite de învățatul „pe de rost”.
În ciuda aparențelor, nu fusesem niciodată o tocilară. Tot ceea ce stiam era prins din zbor, între 2 chefuri de sâmbătă seara sau pe o margine de masă luminată de mirosul acru de petrol al lămpii improvizate în seri geroase de decembrie, un an înainte de Marea Revoluție. Sau între 2 bătăi cu bulgări de zăpada proaspăt căzută sub o lună plină, departe de întunericul impus din ce în ce în ce mai des și din ce în ce mai aleator, de regim.
Extras dintr-un posibil roman
Articolul integral aici
Acest blog se va muta ! Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com
sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/
