Atunci începusem să mă îndepărtez. El fusese doar un moment, o răbufnire, o situație ieșită din comun. Fusese mânerul de care mă agățasem, bucuroasă că se mai putea întâmpla. Fusese doar o distracție, o evadare, senzația certă că mai exist. Că se mai poate. Fusese infinitul de posibilități ascunse în spatele rutinei. Eu îi fusesem cuiul ruginit de care se agățase împins de aceeași întâmplare. Îi fusesem posibilitatea acelei priviri întâmplătoare din avionul de Viena.
Articolul integral pe noul blog.
Abisuri 