Avea o poartă mare, metalică, pe care cineva o închidea în fiecare seară la ora opt fix cu un lacăt mare, aproape ruginit. Mă opream de multe ori să-l privesc. Dincolo de poartă, movilele erau situate la distanțe egale una de alta, acoperite cu flori proaspete, colorate.
Garoafe, mușcate și trandafiri roșii. Cineva schimba florile o dată la doua zile. În rest, era liniște. Asta vedeam de fiecare dată când treceam pe acolo. Ascultam ABBA și fugeam. Fugeam de rupeam pământul. Doar cimitirul rămânea.
Jogging
Abisuri 