Câmpul


Mergeam printre urmele pașilor ei și eram în extaz. Uneori greșeam și o luam pe arătură. Zicea că-i moartă după roșu și moartă după tocuri. Ziceam că o înțeleg dar o minteam. Nu știam s-o mint. Era încălțată în niște cizme verzi, de cauciuc, și mirosea a dior amestecat cu porumb copt pe jar. Îmi reproșa că nu știu să visez și se lega la șireturi. Știam să-mi imaginez lucruri, doar că eram mult prea timid. N-am putut niciodată s-o uit.

Un câmp întreg de cartofi ne privea ciudat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.