Acum era prea târziu să mai facă ceva. Și doar îi spuseseră să nu se ducă. Era deja târziu, era întuneric și era frig. Primăvara asta fusese capricioasă, abia de-i venise să renunțe la cizme. Și totuși, ea nu-i ascultase. Așa îi stătea în fire, să nu asculte decât de ce îi spunea vocea ei interioară. Și vocea îi șoptise că trebuia să meargă. Când ajunsese, bătuse la ușă și o voce groasă o invitase să intre. Apoi i se rupsese filmul. Undeva, departe, o voce îi șoptea să nu -și murdărească pantofi roșii, cu șireturi.
Pantofi roșii
Abisuri 