Pantofi roșii


Acum era prea târziu să mai facă ceva. Și doar îi spuseseră să nu se ducă. Era deja târziu, era întuneric și era frig. Primăvara asta fusese capricioasă, abia de-i venise să renunțe la cizme. Și totuși, ea nu-i ascultase. Așa îi stătea în fire, să nu asculte decât de ce îi spunea vocea ei interioară. Și vocea îi șoptise că trebuia să meargă. Când ajunsese, bătuse la ușă și o voce groasă o invitase să intre. Apoi i se rupsese filmul. Undeva, departe, o voce îi șoptea să nu -și murdărească pantofi roșii, cu șireturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.