Jurnal de Herculane (5)


Drumul trece pe lângă o apă curgătoare și continuă în sus, spre munte. Ne oprim la a treia curbă, pe stânga, lângă un pod ruginit. Spre apă sunt niște scări din beton, inegale. Balustrada, bătută în peretele de beton, e și ea ruginita. Drumul până la cădite trece peste trei picioare de pod și vreo șase trepte, inegale. Cadita nu e mare, vreo douăzeci de metri pătrați, cu aproximație. Nu exista cabină de schimb dar există niște cârlige prinse de stâncă, pentru prosoape, un ceas mare agățat pe perete și o scară metalică, ruptă într-o parte. Când ajungem, în cădita sunt deja patru persoane și din stâncă curge un izvor.

Conversația se leagă repede, oamenii vin acolo de ani de zile, se zice că apa aceea, izvorâta din munți, face minuni. „Și cine curăță cădita?”, întreabă o doamnă la vreo patruzeci de ani. „Pai oamenii de pe aici, scot dopul, o freacă cu peria și apoi o umplu la loc”, răspunde o femeie mai în vârstă.

Nu zic nimic, doar ascult și privesc muntele. E încă devreme, e răcoare dar apa e caldă. Timp de cincizeci de minute trec prin cădita câteva povești de viață. Podul stă să se dărâme, primăria nu face nimic, inițial era o placă de beton deasupra izvorului, oamenii au dezgolit stânca, era mare păcat să se irosească sursa făcătoare de minuni. Tot oamenii locului aduc lumânări și torțe seara, după apusul soarelui, să se zăreasca drumul pe lângă picioarele podului. „Măcar o balustrada lângă prăpastie de-ar pune și ei, că e periculos, și vin oameni bătrâni care abia se mișcă, e greu pentru ei. Dar pe cine să intereseze? Câți n-ar da să aibă locul ăsta la ei în țară? Dar la noi nu interesează pe nimeni, au lăsat să se distrugă totul pe aici, se spune că la mijloc e o ceartă între două primarii. „.”Eh, doamnă dragă, eu viu aici de douăzeci de ani și, pe zi ce trece e tot mai rău. Ce i-ar costa să amenajeze un picuț, măcar o cabină de schimb să puie. Că n-ar deranja pe nimeni să plătească un cinspe-douazeci de lei pentru niște condiții mai bune. Că uitați-vă și dumneavoastră, unde mai există asemenea loc?”

Deschid ochii și privesc muntele din față. Nu există asemănare, există doar nepăsare. Mă ridic și ies din cădita încercând să nu cad. Scara metalică se mișcă îngrijorător de tare. În curând va ceda și oamenii locului se vor ocupa să o schimbe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.