Fetița râde și strânge ursulețul de pluș la piept. Azi vine tati și o să-i aducă ceva frumos și o să-i citească seara povești și o să o ducă pe umeri prin casă și n-o să mai plece niciodată. Așa i-a spus tați ieri după ce a întrebat-o dacă a fost cuminte și ea i-a răspuns că da. De fapt, ea fusese aproape cuminte. Doar o singură dată nu o ascultase pe mami, atunci când nu adormise imediat ce mami închisese ușa. O auzise pe mami cum se ceartă cu bunicu’. Bunicu’ țipa la mami și mami țipa la bunicu’. Își pusese mâinile la urechi dar tot îi auzise cum se ceartă. Bunicu’ îi spunea lui mami că din cauza ei plecase tati să muncească pe la străini, în loc să stea acasă la el și să se bucure de familie. Tati fusese obligat să plece pentru că mami nu câștiga destui bani. Ce serviciu e ăla de traducător, cum să poată mami să crească un copil cu un salariu de traducător?
Fetița nu știa ce serviciu are mami dar nu-i plăcea când bunicu’ țipa la mami.
Apoi bunicu’ spusese că-l doare inima, că s-a enervat, și mami îi adusese un pahar cu apă și un medicament. O pastilă mică și roșie pe care bunicu’ o băga sub limbă când se enerva. Și se enerva des bunicu, din orice se enerva. Dar mami îi spusese ei odată, mai demult, că nu trebuie să-i fie frică de bunicu’, că nu-i om rău. Doar că e un pic bătrân și un pic bolnav. Și e singur. De când a murit bunica, bunicu’ e atât de singur încât uneori vorbește el cu el. De aceea l-a și adus mami să locuiască cu ele, să nu mai fie atât de singur. Dar chiar și așa, bunicul vorbește uneori el cu el. Când crede că nu-l aude nimeni, își ia capul în mâini și vorbește el cu el. Adică el, el cu el, bunica
Abisuri 