Musée du Louvre

A doua zi ajunge din nou în Tuilleries, se așează pe o bancă și privește bărcile de pe lacul din fața ei. Niște bărci din carton pe un lac în miniatură. Apoi i se face dor de casă. Ca să nu plângă, se ridică de pe bancă și se duce să viziteze Luvru. Șaizeci de franci, dar merită. Așa zice toată lumea. Trei ore mai târziu n-a vizitat decât o mini zecime din Luvru. I se face din nou foame și trebuie să iasă din Luvru, să mănânce. Ar fi putut să mănânce și în Luvru dar ar fi rămas fără fier de călcat și săptămâna viitoare. Acum, dacă se gândește mai bine, poate n-ar fi trebuit să iasă din Luvru ca să mănânce. O s-o coste încă șaizeci de franci să mai vadă o mini zecime din Luvru. I se face, din nou, dor de casă. Ca să nu plângă, caută o gură de metrou, s-o ia spre casă. “Care casă?”, se întreabă și îi vine să plângă. S-ar abține dar lacrimile se încăpățânează să curgă

– Vous allez bien, mademoiselle?

Vocea e chiar deasupra ei. Ridică ochii și dă de-un vlajgan într-un trening verde. 

Dă din cap că da, e bine, își suflă nasul și o ia la fugă. Vlajganul mai zice ceva dar ea nu-l mai aude. Nu e indicat să vorbească cu necunoscuți. Ajunge la gura de metrou și ia metroul până la Defense. Grande Arche de la Defense. Ieri incurcase stațiile și coborâse la Esplanade de la Defense. Azi nu le mai încurcă. Azi are chef de-o bere. Când ajunge în cameră, o desface și-o bea direct din doză. Până s-o termine, e beată moartă. “Cum să te îmbeți dintr-o doză de bere, cum?”, se întreabă retoric și adoarme. Peste vreo oră se trezește și găsește răspunsul. Fusese o bere amestecată cu tequila. Desperato Zece grame alcoolemie. Cam cât două doze normale și ceva.