Dansam pe buricele degetelor tale. Alunecam încet, până la primul picur de transpirație. Tu ți-l ștergeai fără să clipești și-mi spuneai să continui, și eu continuam, dansam până la capătul lumii și puțin înapoi, aproape că dispărea totul când dansam eu. Când te plictiseai, îți închideai privirea cu șapte lacăte și înghiteai o pastilă mică, albastră. La capătul timpului, zâmbeai, satisfăcut și tăceai. Doar privirea ta rămânea agățata de creanga de cireș ce se zbătea dincolo de geam. Dar asta doar noi o știam.
Lasă un răspuns