Noi era mici și, când le era lor lumea mai dragă, noi începeam să urlăm cât ne ținea gura, uneori dădeam și din picioare și ne tăvăleam pe jos, atât eram de neascultători pe vremea aceea încât tanti Ina, bucătăreasa, o sasoaica bătrână care abia se mai putea mișca, ne amenința că o să ne coboare omul negru din pod și o să ne ducă la el, acolo sus, unde e negru și frig și miroase a putregai și noi ne opream brusc din plâns și ne așezam cuminți la masă în timp ce din pod doi ochi sticlosi ne priveau cum creștem.
Lasă un răspuns