În primii ani de după Revoluție, orașul în care se născuse Carmen părea să devină, pe zi ce trecea, proprietatea domnului Ionescu D, un escroc cu patru clase, și alea trecute pe pile. Gurile rele spuneau că nici pe acelea nu le avea, dar Carmen prefera să rămână fidelă convingerii că lumea vorbește verzi și uscate. Odată cu trecerea timpului, domnul Ionescu D a reușit să-și treacă în posesia personală, trei hoteluri bine situate, fabrica de aracet, câteva terenuri extravilane, cu potențial, echipa de fotbal a orașului și uzina de unelte și scule.
Asta printre multe alte „investiții” dubioase prin alte orașe.
“Cum dracu reușește un neica nimeni cu patru clase să tragă țeapă după țeapă și să scape nepedepsit?”
Asta era genul de întrebare pe care orice om cu o fărâmă de verticalitate și demnitate și-o punea. Răspunsul era, pe cât de sâcâitor, pe atât de adevărat. Era musai să nu ai mai mult de patru clase ca să poți supraviețui.
Dar Carmen n-a reușit să se împace cu ideea că nu servește la nimic să-ți tocești coatele și creierii pe băncile școlii. Drept pentru care a învățat mult, și-a luat examenele și și-a tocit și coatele și creierii pe băncile scolii optsprezece ani de zile, după care a intrat optimistă în câmpul muncii.
Primul ei job era undeva la un capăt de București, nu departe de un camp peste care iernile își așezau furioase toate viscolele. Degeaba își trăgea Carmen căciula pe urechi și fularul în jurul gâtului, din stația lui 135 și până la intrarea în Institut, Carmen devenea, în fiecare dimineața, un sloi de gheață de un metru saizeci si cinci care se dezgheța greu, abia după doua Amigo-uri tari, făcute la fierbător, cu apa de robinet.
Din cauza ness-urilor prea tari sau, poate din cauza apei de la robinet, se îmbolnăvise la un moment dat Carmen de gastrită cronică, de care crezuse că nu vă mai scapă niciodată, după doua săptămâni de pâine prăjită, mâncare de orez și morcovi fierți.
Dacă ar fi fost să-i ceară cineva părerea, Carmen ar fi dat vina pe apa de la robinet în care, dacă te uitai cu atenție sau o lăsai să se depună un pic, puteai detecta niste forme de viață lungi și subțiri, într-o continua mișcare haotică.
De când văzuse prima oară viermii, înțepeniti în găurile fine ale dusului de la cămin, Carmen își promisese să lase apa de la robinet să fiarbă cel puțin trei minute înainte s-o răcească și s-o bea. Că bani de apă de la sticlă nu prea avea Carmen pe vremea aceea. Cu salariul minim pe economie era musai să reziste o lună întreagă.
Abisuri 