Cu degetele de la mâna stângă abia atinge carcasa fierbinte a autoturismului proprietate personala. Dacă n-ar știi că sunt acolo, poate că nu le-ar simți. Dar el știe ca sunt și le simte. De fiecare dată când le simte, își aduce aminte. Când se pornea să bată vântul, bătea în rafale inegale, timp de câteva ore. Odată, în timpul unor astfel de rafale, s-a întâmplat ca o creanga groasă de măslin să se îndoaie deasupra drumului care ducea la primul oraș. Nu s-a rupt de tot, a rămas agățata de trunchi, spânzurata peste drum ca o rufa abia spălata, pusă la uscat. Drumul până la primul oraș era neasfaltat și foarte îngust. Abia de încăpea o mașină pe el. În plus, avea vreo douăzeci de curbe și trecea printr-un câmp de măslini. Măslini bătrâni, de clasa trei. Nu a aflat niciodată ce anume înseamnau măslinii de clasă trei. Poate că era vorba despre vârstă sau, poate că era vorba despre gust.
Ceea ce știe însă sigur este că erau mulți măslini de clasă trei, sute, poate chiar mii. Când a fost să treacă pe lângă creanga ruptă, a trecut încet, cu viteza redusă aproape de zero. Dar n-a trecut îndeajuns de departe. Țepi mici, uscați, au zgâriat în linii fine carcasa automobilului proprietate personală. Dacă n-ar știi că sunt acolo, poate că nu le-ar simți. Dar el știe ca sunt și le simte. Ca niște cuțite ascuțite i se infig zgârieturile mici în piele.
Abisuri 