Când am ajuns în locul acela despre care îmi povestise Clark, am avut o revelație : nimic nu părea a fi cu adevărat la locul lui. Coli albe, goale, erau lipite de tavan cu niște litere ciudate care semănau a oameni, fiecare om începea cu câte o poveste și fiecare poveste conținea fix cinci capitole care păreau să nu se spună nimic dar, în realitate, spuneau totul, dacă citeai cu atenție.
Când m-am trezit citind oamenii aceia ciudați, m-am speriat atât de tare încât m-am fâstâcit de tot și, în loc să caut numărul de telefon pe care Clark mi-l lăsase pentru situații de urgență, am luat-o la fugă în direcția opusă, m-am împiedicat și am căzut cât eram de lung și de lat pe mocheta gri care mirosea ciudat. Inițial mi s-a părut că miroase a șosete murdare dar, după vreo trei minute cu fața lipită de porii groși din lână, mi-am dat seama că mirosul acela ciudat nu venea de la mochetă. Mă durea glezna rău dar, din cauza mirosului, aproape că uitasem de durere. M-am ridicat cu greutate și am privit oamenii aceia literă lipiți de coli timp de câteva minute bune în care nici durerea și nici mirosul nu au dispărut. În plus, am început să văd stele în locul oamenilor și colile acelea , albe au început să-mi semene a struguri. Era atât de ciudată senzația încât, printr-un mecanism pe care nu indraznisem să-l înțeleg, mi-am adus aminte brusc de numărul de telefon pe care Clark mi-l lăsase pentru situații de urgență și l-am sunat. Clark mi-a răspuns la al doilea apel și m-a ascultat fără să mă întrerupă până la capăt. Apoi mi-a spus “ești un alienat” și a închis.
Eu n-am înțeles ce voia să spună și nici n-am căutat să înțeleg, pentru că miroseam foarte urât. În plus aveam o mare problemă cu oamenii aceia litere care mi se lipiseră de creier și mă durea și glezna. Drept pentru care am hotărât să fac un dus fierbinte. Am făcut dușul fierbinte înfășurat într-un strat fin de spumă albă cu miros de lăcrămioare până s-a terminat apa caldă și trebuit să ies cu forța din dus. Oglinda era aburită și eu nu mă mai vedeam deloc.
Clark mă sunase insistent două zile la rând și apoi chemase poliția. Cei doi polițiști cărora li se atribuise cazul intraseră cu forța în sala de baie și nu mă găsiseră nici acolo. Singurele indicii pe care le găsiseră fuseseră trei litere ciudate și o coală albă de hârtie pe care le agățaseră de perete. Apoi începuse investigația care durase fix cinci săptămâni. La sfârșitul fiecărei săptămâni cei doi polițiști făceau un raport în care nu trăgeau nici o concluzie. Pentru că la capătul celor cinci săptămâni se săturaseră de rapoarte până peste cap, cei doi polițiști se hotărâseră să abandoneze cazul. Între timp mai dispăruse cineva și resursele erau limitate. Începuseră să se ocupe de noul caz dar, în graba lor, cei doi polițiști uitaseră indiciile agățate de perete. După fix cinci săptămâni nu ajunseseră la nici o concluzie nici cu noul caz așa că renunțaseră la noul caz care devenise vechi când se hotărâseră să preia un caz cu adevărat nou la care renunțaseră după fix cinci săptămâni, în lipsă de probe. Intre timp se umpluse tot peretele de coli și de litere și dispăruse și Clark. Fiecare om începea cu câte o poveste și fiecare poveste conținea fix cinci capitole care păreau să nu spună nimic dar, în realitate, spunea totul, dacă citeai cu atenție. Atunci ajunsesem eu în locul acela despre care îmi povestise Clark și avusesem revelația: încă mai lipseau litere.
Abisuri 