1899


Dacă ar fi început cu sfârșitul, probabil că nu m-aș fi uitat la acest film. Din fericire, a început de undeva de la mijloc și a creat rapid o atmosferă de neuitat, un amestec de Agatha Christie și Matrix. Este un film pe care nu o să-l uit curând, genul acela atât de rar de film la care te gândești zile în șir după ce l-ai terminat și te întrebi dacă ai înțeles oare bine ce a vrut să spună autorul sau ar fi mai bine să-l mai vezi o dată. Dar, cum povestea care rămâne este cea din capul celui ce o ascultă, am să las aici câteva frânturi din povestea înțeleasă de mine.

În primul și în primul rând, un om fără vise este un om mort. Visele salvează și dau o altă perspectivă asupra lucrurilor.

În al doilea rând, toți avem nevoie de o portita secretă prin care să putem evada, din când în când, acel culoar prin care să ne rupem de realitate atunci când suntem prea obosiți sau atunci când realitatea devine prea complicată.

Apoi, ar mai fi și încercările acelea repetitive de a nu mai face mereu și mereu aceleași greșeli, de a nu mai urmări la milimetru sunetul lumii și a ne construi o realitate falsă, bazată doar pe ce ar vrea „ceilalți” să fim. Turma aceea care devenim încetul cu încetul și din care, puțini dintre noi reușesc să scape.

Ar mai fi și gândacul care ne conduce, după care ne ținem scai, făptura aceea mică și neînsemnata pe care nu știm de ce o urmam, poate din instinct, poate din credința că există cu adevărat cineva care ne arată drumul.

Și, nu în ultimul rând, ar fi Corabia de pe punțile careia înfruntăm valurile. Fiecare pe puntea pe care și-o permite, fiecare cu trecutul lui, câteodată îngropat dar niciodată cu adevărat mort, toate încercările noastre de a fugi, de a uita, de a o lua de la capăt, din nou și din nou până când filmul se termină și devenim amintitre, parte dintr-o arhivă uriașă, zeci de corăbii eșuate, un cimitir al corăbiilor eșuate, și în acest moment totul devine atât de trist și atât de imposibil de continuat, încât deschidem poarta secretă și ne mai dăm o șansă, reset și start, învățăm din greșeli, ar spune cineva, dar greșelile nu se transmit de la o încercare la alta, sau, nu îndeajuns de mult și de tare încât să ne aducem aminte de ele și atunci o luam de la capăt pe aceeași corabie, parte din aceeași turmă, eternii evadați dintr-o realitate niciodată perfectă. La asta servesc visele, când realitatea ucide. Căci, în definitiv, mai mare hău decât mintea noastră nimic nu e.

Later edit. Pentru că am auzit că va exista, poate, o urmare, las aici câteva idei. Povestea copilului, mie mi s-a părut neterminata. Povestea gândacului, a existat o urmă de explicație, dar nu suficientă. O altă idée ar fi cimitirul corăbiilor eșuate, povestea transformarii lor într-o navă spațială. Povestea Adei, prima care a murit. Initial am crezut că e eroina principală când era mică.

Și, desigur, povestea tatălui, de unde a început totul.

Later Later édit. Am găsit o parte din explicație : https://www.cnet.com/culture/entertainment/1899-on-netflix-that-ending-explained-and-your-questions-answered/

Nu explică tot, există mici detalii lăsate în aer. De ce Ada a murit prima, care-i treaba cu gândacul, ce e cu proiectul prometeus, care e treaba cu tatăl Maurei, a fratelui ei, a mamei, unde a dispărut pământul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.