O crimă aproape perfectă


În spatele meu soarele, de-un portocaliu bolnav, se spărgea în mare. Abia atunci am îndrăznit să-mi amintesc. Albul imaculat al cearceaful, mirosul tău, de piersică coaptă, brațele lui păroase în jurul mijlocului tău, mirosul lui de mosc pierdut prin părul tău des, nu e ceea ce crezi, mi-ai spus, am izbucnit în râs, un râs răgușit, nervos, o palmă, câteva lacrimi, a doua palmă, un pumn, douăzeci de pumni mai târziu l-am înfășurat în cearceaf, era destul de greu dar valurile l-au purtat departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.