Stau la masa tacerii si incerc sa privesc dincolo de tine, spre griul monoton din spatele geamurilor ude. Imi amintesc de ea, cea de atunci demult. In inocenta mea copilareasca atunci, demult, speram sa pot opri timpul in loc timp de ceva mai mult decat o clipa ca sa-i mai pot gusta din jocurile sugerate in mijloc de traseu.
Am cunoscut-o mai intai rapoasa, impotmolita in noroaiele ploilor de toamna tarzie si a conductelor prost izolate. Invadata de rasetele saniilor din hop in hop si de tiuitul crocant al nametilor pe sub talpi.
Am recunoscut-o mai apoi, pavata si ondulata de ingheturile timpurii si dezgheturile primavaratice, adevarata cursa cu obstacole a celor hotarati sa uneasca 2 capete intr-un tot delimitat de altele ca ea.
Odata cu trecerea timpului, strada copilariei mele s-a maturizat si ea, sincronizandu-se cu timpul trecatorilor si transformandu-se intr-o aproape sosea cu dunga pe mijloc, egal impartita intre doua sensuri. Indiferent ce ar spune unii si altii, transformarea i-a prins bine, punandu-i in evidenta caracterul cladirilor si verdele ghicit al plopilor. Ploua pe un fundal gri si nostalgic. Mai adaug o farama de zahar in ceasca amestecand pierduta in ganduri si amintiri in dublu sens.
Ploua cu gri peste albastru si ziua se pierde incet undeva intr-un orizont cetuit.
Ganduri inspirate din propria experienta, impulsate de o idee aruncata de psi si preluata de tiberiu si de link-ping si de la grig si de sara si de almanahe si de scorpio si de cristian si de incertitudini si de dictatura justitiei si de labulivar
Abisuri 
Răspunde-i lui Vero Anulează răspunsul