Cel mai tare mi-e frica de momentul cand nu voi mai avea nimic de spus, cand toate mi se vor parea deja spuse, deja frumos descrise de altii, inteligent analizate si decorticate, povestite si raspovestite, cu si fara metafore, realitate cruda sau putin parfumata, amesteca cu minciuni si re-descrisa, fiecare pe limba lui, fiecare in profunzimea lui, aceasi realitate, o droaie de povesti.
Cel mai tare mi-e frica de momentul cand ziarele se vor citi singure si degeaba, stirile vor curge rauri spre vest, singure, abandonate, atunci cand zilele de treisprezece iulie vor deveni norocoase si medicamentele zdrobite mana cereasca, atunci cand oamenii nu se vor mai gasi niciodata undeva printr-un simplu hazard, cand lucrurile vor fi randuite in linie dreapta si strigate pe rand, unul cate unul sa-si depene povestea, nu complet la intamplare si povestite de mai stiu eu cine.
Cel mai tare mi-e frica de vremea cand nu vor mai exista remedii. Pentru nimic.
Lasă un răspuns