Pe drum

Inainta tiptil printre salcii. Pe marginea raului drumul serpuia neasteptat, udat de ploaia marunta de toamna timpurie. Nu era atent la drum, inainta din inertie si senzatia ii placea teribil, voit necontrolata. O simpla senzatie pierduta intre mii de alte senzatii. Astfaltul umed se lipea de roti, tandem perfect rodat intr-un ritm cadentat. Afara mirosea a fum de semineu si frigul indoia frunze palite. Geamul il deschisese intentionat, iubea frigul cu miros de fum furisat printre straturi de piele proaspat tabacita. Serpentinele se impleteau intr-un dans nebun dar ritmat cand la stanga, cand la dreapta leganandu-i marunt gandurile. Multe.

Se gandea la el, copil urcand la picior panta abrupta a dealului pe trotuarul ros de ploi. Pe atunci inca Ii placea sa priveasca in zare aburul neridicat al diminetilor de iarna asa si inca ii placea sa-si simta degetele aproape inghetate. Dimineata devreme trotoarul stramt era in general gol, oamenii se incumetau cu greu sa-si scoata nasul la plimbare inainte de pranz. El era altfel, prefera diminetile goale, urca tacut si asculta doar linistea, numarand secundele ce-l desparteau de coama. Din cand in cand cate un motor naravas isi facea aparitia tragand la panta pana disparea agale dincolo de varf.  Pe vreme de iarna masinile se faceau rare si atunci cand erau, erau in general scumpe si nu la indemana muritorului de rand. Aprecia genul acesta de aparitie fugara, himerica, il scoatea din ale lui transportandu-l altundeva, departe, poate chiar atat de departa incat in final niciodata cu adevarat dar asta nu avea de unde sa stie. Si mai bine ca n-a stiut ca altfel n-ar fi persisitat.

Pe vremea aceea se lasa voit transportat in diverse ipostaze imaginare, el la volanul unui 4X4 agil, sau tot el la volanul unei berline cu alura sportiva si culori vii. Stia ca visele aveau sanse mari sa ramana in stadiul de vise dar isi spunea ca dandu-le viata si privindu-le mai apoi putea macar savura senzatiile provocate de imaginatia-i debordanta.

De pe vremea aceeea a ramas cu visele si himerele. Si tot de atunci a tot visat, intruna, zi si noapte. Si intr-un final a reusit sa-si vada visul cu ochii. A tras tare ce-i drept dar a meritat cu varf si indesat.

Azi putea sa deguste la discretie mirosurile toamnei, alunecand pante si serpentine, fredonand marunt si facandu-si planuri de weekend. Iarna se anunta naravasa.

Azi se simtea el himera in ochii celorlalti dar nu-i pasa, himera avea forme divine si fura privirile, si el, dintr-o privire sugubeata, le dadea la toti de inteles ca si visele cele mai imposibile pot deveni realitate. El, visatorul cu ochii deschisi dar cu mintea limpede si perfect aliniata cu himerele imaginatiei, el a reusit!

Inainta tiptil printre salcii. Pe marginea raului drumul serpuia neasteptat, udat de ploaia marunta de toamna timpurie. Nu era atent la drum, inainta din inertie si senzatia ii placea teribi, voit necontrolata.

Avea masina lui si asta ii era de ajuns. Restul putea sa-si astepte randuL.

(OBS) : Acest articol participa la SuperBlog 2012.