Gustul vidului aproape vara


Afara era de cateva zile cica aproape vara drept pentru care ni se daduse cica o mica vacanta, la mare. Marea era albastru inchis si dardaia pana si ea. Soarele exista cu adevarat dar nu parea in forma. Noi musai supravietuiam ca doar platisem biletul si dus si intors.  Hotelul era categoria superioara si cica redus la mult peste valoarea nominala, de zile mai bune si mai calde.

Noi eram tineri si infrigurati si numaram secundele pana ne ieseau pe nas si atunci o luam de la capat. Si tot asa. Dimineata nu exista, era inghetata de-a binelea deci nu se punea. Statem sub paturicile subtiri pana la masa de pranz si atunci ne luam inima in dinti si scoteam un picior afara, testam si de multe ori il bagam la loc. Reveneam dupa cinci minute, mai  testam odata si tot asa pana consideram aerul suficient de ne-rece pentru a tenta marea evadare. Cand testul trecea in sfarsit cu un brio deja lesinat, ne faceam cateva sandwich-uri cu salam fara soia si ne reveneam. La sfarsit eram la forma aproape maxima si atunci ne venea cheful de duca si nu rezistam chefului, ne duceam. Unde ne duceau picioarele. De cele mai multe ori sfarseam intr-un bar – locul cu totul si cu totul interzis, inimaginabil de calcat intr-o viata nominala.

Si in barul respectiv – mereu acelasi caci ne placea la nebunie vidul si ambianta haioasa din jurul vidului – incercam diverse chestii, interzis de scumpe in lumea nominala, reduse insa cu mai multe de jumatate din valoare nominala in vidul barului respectiv.

In barul respectiv am incercat pentru prima oara-n viata unul dintre lichidele ajunse printre „cele mai cele” lichide de pe lista mea de lichide de referinta. Era un lichid de un maro-portocaliu savuros si se cerea re-cerut de fiecare data cand paharul era alb-limpede. Pe vremea aceea eram tineri si cumpatati si nu ceream mai mult de doua ori la rand. Sticla n-am vazut-o niciodata de aproape, vidul barului respectiv era in general intunecat si cu multe stroboscoape din cand in cand, cand ne era lumea ma draga. Sticlei respective i-am ghicit insa contururi dupa contururi, imaginand etichete si cartoane. Pana ne-am terminat banii si am plecat acasa, aproape vara.

Ani si ani dupa am evadat si am cautat sticla cu pricina. Imaginea imaginata a sticlei cu pricina. Am cautat-o bine cateva luni de zile dar n-am gasit nimic identic, nimic aproape de amprenta memorizata, un doar gust aproape identic dar fara forma. Intr-un sfarsit ne-am multumit cu formele disponibile si am savurat momentul gustand esantioanele oferite gratios.

Pe lumina orbitoare a supermaketului gustul parea strapuns de lumina aspra, brutal dezgolit…. Dupa „n” incercari am luat sub brat formele disponibile si le-am gustat tacticos intr-un vid intunecat special recreat, acasa, pe inserat.  Lasasem special ferestrele deschise, mirosea special a foc de semineu in prag de iarna.

Acest articol participa la SuperBlog 2012

4 gânduri despre &8222;Gustul vidului aproape vara&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s