Am dat la un moment dat
De un om mic.
Era etat de mic
Şi atât de strâmt
Încât se pierdea singur
Din vedere
Am încercat să înţeleg
Omul mic
Omul mic ţipa în general mare
Cât îl ţinea gura
De tare
Am încercat să aud
Omul mic
Omul mic bolborosea în general mărunt
Despre alţii
Doar alţii
La modul absolut
Omul mic se credea
Regulă
Şi în mod cert
De foarte, de foarte multe ori
Omul mic trăia
Ca o excepţie.
Am tot ignorat
Şi regula
Şi excepţia
Şi mai ales omul
Până m-a lăsat memoria
Cu om cu tot.
Abisuri 
mi-am adus aminte de nimic https://dinculori.wordpress.com/2014/10/03/nimicul-din-cusca/
Da, micul si nimicul…
îi acorzi prea multă importanţă şi pare mai mărişor aşa. 🙂 lasă-l mic. de tot.
L-am uitat deja. De anul trecut. Dar a existat. Si probabil ca va mai exista. El sau altii ca el. Eu doar am constatat.