E chiar mai bine să dispari, să exiști fără să exiști pentru un număr limitat de oameni, aceia pe care-I alegi tu dintr-o listă și-i bifezi drept fiabili. E chiar mai bine să nu fac parte din lista fiabililor, să fiu excepția de la regula fiabilității. Excepția este mai întâi o stare de durere profundă, urmată de o stare de dezamăgire profundă urmată de multe alte stări fără nume. Mi-ar fi plăcut să mă joc de-a numele stărilor dar erau prea multe pentru noaptea aceea albă. Cântau greierii și încercam să cânt și eu cu ei dar la a șasea literă cântam fals și atunci reveneam la lista stărilor fără nume și, ca să treacă mai repede lista, număram stările și apoi le ștergeam cu guma. Cineva îmi spusese că așa trebuie, să ștergi în ordine descrescătoare și apoi, de la o anumită ștergere în jos, să te iei cu altele și să te pierzi. Eu nu reușisem niciodata să mă pierd, reveneam mereu la stări și la excepția de la regulă fiabilității  și mă trezeam din lista stărilor fără nume și o luam de la capăt.  Nu aveam răbdarea sinusoidelor, probabil de-aia.