Se zvonea, de exemplu, că blestemul fusese născut dintr-o ceartă cruntă dintre bunicul unchiului cel bătrân și vecinul din deal. Se spunea că ar fi fost un cal la mijloc. Un cal de rasă pur-sange care fugise pe poarta larg deschisă și nu se mai întorsese. Calul vecinului. Bunicul jurase că n-avea știință de ce i se întâmplase calului. Nu lăsasese el poarta dinspre drum deschisă. Și, chiar de-ar fi fost s-o lase, era dreptul lui, moșia sa, doar gardul stătea să cadă de atata amar de vreme. Poate c-o fi uitat s-o închidă, i se mai întâmpla în ultima vreme să uite. Sau, poate, o fi fost doar o rafala de vânt, din acelea de care se tot iteau în ultima vreme. Vina, dacă era să fie musai vina cuiva, era a gardului care stătea să cadă.
Contnuarea aici, pe noul blog
Abisuri 