Jurnal de vacanță (9) : Poate data viitoare


Ziua precedentă o găsiți aici.

Ca să ajungi în larg, nu era greu deloc. Intrarea în apă era lină, cu nisip fin, fără pietre, și cu valuri mici. Eu am preferat să mă arunc în apă imediat ce apa mi-a ajuns la genunchi. Apoi am făcut snorkeling până la ieșirea din micul golf, între două stânci. Acolo, între cele două stânci, se formau valuri și înaintarea devenea dificilă. M-am oprit și mi-am scos tubul și masca, apoi am privit cerul, marea, stâncile, așa, ca de rămas bun, înainte de viitoarea întâlnire cu marea. Apoi am înotat înapoi, pe partea cealaltă a uneia dintre stânci. Dincolo de acea stâncă era un alt golf, unul mai mic, mai puțin populat, fără plajă. Câțiva curajoși își aruncasera prosoapele direct pe stânci și apoi se întinsesera la soare. Și chiar mușca soarele în dimineața aceea, acolo, în acel mic paradis născut în mare. Înainte să ajung la mal am descoperit-o. Ascunsă într-un intrând, cea mai frumoasă piscină naturală în care mi-a fost dat să mă balacesc. Un mic dreptunghi, aproape perfect, ascuns de ochii lumii. Îl vedeai doar dacă veneai din larg și priveai spre dreapta. Apa era mică și clară, de-un turcoaz luminat de soare și umbrit, din când în când, de forma neregulata a stâncilor de deasupra. Aceasta a fost ultima balaceala în marea Adriatica. Ultima din această vară.

Duminică, după acea dimineață petrecută la plajă, în micul golf în care mai fusesem odată, cel cu pensionarii care ajungeau devreme pe plajă, ne-am hotărât să mergem la Brindisi. Nu era planificat să ajungem la Brindisi dar mai aveam o după amiază de petrecut în Puglia și ar fi fost păcat să ne-o petrecem fără să vedem ceva nou.

În Brindisi cerul era de-un albastru intens. Clădirile vechi, refăcute, în contrast cu cerul, păreau aurite. Ne-am început vizita pe faleza, apoi am căutat coloana romana. Acolo se termina pe vremuri via Appia. La origini oraș al Greciei antice, Brindisi a fost cucerit de romani în anul 267 i.C și transformat în colonie romana. De la coloană, am luat-o pe străduțe înguste până am ajuns în piața din centrul vechi, unde am vizitat catedrala și muzeul de arheologie. Muzeul de arheologie a fost o surpriză extrem de plăcută. Pe lângă faptul că intrarea era liberă, avea o mulțime de exponate originale din timpuri antice. Vizita prin muzeu era construita de-a lungul unei povesti care spunea istoria acelor locuri de la origini și până în prezent. Din păcate a trebuit să vizităm pe fugă muzeul căci nu aveam la dispoziție decât o oră.

Cu toate că nu este un oraș foarte mare, Brindisi are multe de oferit vizitatorilor înfometați de cultură și de istorie. Din păcate noi am reușit să vedem doar o mică parte, din cauza lipsei de timp. N-am ajuns la celebrul lui port și nici la castelul Alfonsino. Poate data viitoare.

Când am ajuns la vila, după o baie în piscină, am făcut grătar. Cumpărasem niște fleica și niște garf gata feliate și un sac cu cărbuni. Ar fi ieșit un grătar ca la mama acasă dacă feliile de carne nu ar fi fost tăiate atât de subțiri. Două zile după vom afla că o bucată de carne ne feliata este mai ieftina decât una feliata. Dacă am fi știut, ne-am fi tăiat singuri feliile. Poate data viitoare.

3 gânduri despre „Jurnal de vacanță (9) : Poate data viitoare”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.