Nouăzeci de zile am stat cu ochii lipiți de tavan, sperând că o să ne spună cât de frumoși suntem toți, priviți de sus. Eu, mama, pisoiul. Nu ne-a mai spus. De vreo trei luni nu mai putea să-și pieptene singura părul. I-am tăiat eu cozile, strâmb. Dar nu s-a supărat, a spus că, oricum n-o s-o mai placă nimeni. Într-o zi mi-a spus că, priviți de sus, suntem foarte frumoși. Eu, mama, pisoiul. Înainte să plece de tot, mi-a spus să nu care cumva să-i mai aprindem vreodată o lumânare. M-am ținut de cuvânt.
Abisuri 