Sunt zile in care am impresia ca merg de-a-ndoaselea. Eu si restul. Zilele astea le miros de cand isi fac aparitia si ma inarmez cu rabdare multa. Multa !
Apoi astept cuminte sa treaca. Intre timp ma descurc cum pot, urc etajele la picior, ma fortez sa nu fac pananu se repara, termin volume intregi in tunele interminabile, „telepatez” in lipsa de acoperire. Sau ceva de genul asta ca inca n-am depistat exact cauza. Si ma gandesc cum naiba am supravietuit treisprezece ani fara nici macar telefon fix.
In rest, accessez pana crap, ca pana la urma n-am scapat, am inghitit doar in sec si mi-am adus aminte de tipul ce facea „SQL request” undeva pe o insula indepartata pe plaja in timp ce multi altii trageau la fiare sub o ploaie torentiala. Relativizez cum pot, noroc ca am repere cu caru’.
De cand am inceput sa scriu s-a incetinit si Internetul si teveul s-a oprit de tot. Ce naiba sa mai fac, ma pun intr-un colt si astept sa trec odata cu timpul, poate ma pierd printr-o lume paralela.
Răspunde-i lui abisurileAnulează răspunsul