Stau in varful unui bat si adulmec prezentul. E vremea sacrificiilor lipsite de orice inteles, vremea cuvintelor dezgolite de sens, vremea acadelelor roz-romanta. Lacrimi se scurg en batiste brodate pe margine in aplauzele publicului in extaz „e dulce bon-bon !”
Sfarsitul e si el o stare de spirit. Patrata.
Senzatiile nu se mai traiesc , senzatiile se pierd in spatele obiectelor. Uneori ma dor atat de tare metaforele incat imi vine sa mi le ascund sub frunze, sa treaca asa umede toamna. Poate vor mai supravietui cateva pentru o alta stare de spirit, mai putin mediocra.
Abisuri 
Pătratul e şi el compus din patru beţe din vârful cărora cineva adulmecă. Măcar de-ar fi orientate cum trebuie. Două adulmecări, cap la cap, pot fi la o adică, un sărut. Sfârşitul ar avea o altă dimensiune.
Mai Dane, iar m-ai pus pe ganduri. Profunde rau.
Păi, şi ? Mai stau mult cu băţul ăsta înfipt în fund ? Ne pupăm, sau ce ? 😆
Pe fruntche c-asa-i prin Ardeal
Fair enough.
Altu’ moare şi-aşa n’are !
No atunci pleaca fruntchea sa te tuc 😉
Si eu locuiesc in varf de bat. Cred ca daca pun palma deasupra ochilor, te vad in departare!
Ah, deci tu erai ?
eu…
Jos metafora!
De pe bat ? Cat de jos?
Nu mai jos decât o pălărie. Pălăria din „jos pălăria!”
Deci metaforele poarta palarii? O fi din cauza asta ca trec neobservate ?
Metaforele poartă pălării cu voaletă. :))
Cine le ridica voaleta are dreptul la prajiturica ?
Îhî!;)
Piș…cot. 😉
Pis-pis ….