Era un text ca un zgomot metalic, text-cuţit intorcând răni deschise, cruste neterminate de timp, veacuri de sigurătate, câmp deschis singurătăţii. Era un text dincolo de cuvinte, o viaţă dincolo de cuvinte, întrebări acoperind răni, cruste fără răspuns posibil. Era un text – plasture, contagiere la prima vedere, atingere „dincolo de cuvinte„, găuri numeroase, găuri dureroase, prea puţinul declarat, prea puţinul acumulat, era un text-viaţă, „căraţi dicţionarele cu voi cu tot, nu va pierdeţi printre aparenţă cuvintelor”.
Dureau şi literele, dureau şi spaţiile. Pauzele se cereau multe şi dese „cerem timp pentru dospit, dincolo de cuvinte”, timpul nu mâna literele de la spate, literele zvârcoleau secundele, amestecându-le, prezent devenit trecut, trecut-viitor. Durea povestea, povestea-legătură, invizibilitate tangibilă, sentimente-punte, dureau până şi pauzele şi spaţiile umpleau amintiri. Între două pauze traducerile de rigoare „au fost fapte multe şi greu de înţeles la vremea lor, vârstă ingrată mult prea mică situaţiei”, între două traduceri, dicţionarele, lumile trecute, veacurile apuse, istorii inventate aruncate la coş, „e vremea adevărului”. Era un text-cuţit, vremuri disecate acopreau răni deschise, cruste fără răspuns.
Era un text departe şi un text prea puţin.
Aţi citit Norman Manea?
Lasă un răspuns