Se ung dezbaterile pe pâine
Se adaugă sarea
(În consecinţă foarte multă sare)
Se agrementează totul cu poveşti
Se lungesc poveştile până la abandon
Abandonează pe rând dorinţele, ideile creţe
Planurile de tot felul,
Melodrama speranţelor
Corul oratorilor
Psihodrama ratărilor
Inutilitatea propunerilor
Indecenta argumentelor lipsă.
Cerinţele şi făgăduinţele
Rămân pe poziţie.
Se muscă cu încredere
Până la bobul de grâu
Se proptesc bine aberaţiile-n frâu
Se mestecă apoi până nu mai rămâne nimic
Se înghite-alene totul, pic-cu-pic.
Apoi se priveşte restul cu reculul necesar
Zilei pierdute complet in zadar.
Abisuri 
sarea dăunează grav inimii.
Pai tocmai
şi aş mai spune că dezbaterea este arma înţeleptului. că polemica este un sport al minţii pe care, din păcate, puţini îl ştiu, puţini îl preferă. poate şi pentru că atacul la persoană este mai facil?
sigur, este o părere personală, formată în timp, prin experienţe… dar zău aşa: mi-e dor de o polemică de numa!
Atunci cand exista dezbatere. Ca de multe ori incepe ca dezbatere si sfarseste ca monolog cu concluzie impusa.
şi cu atacuri pe sub centură, da, ştiu…
cu toate acestea au fost vremuri în care prin blogosferă se polemiza fantastic. de aceea mă întreb ce s-a pierdut, când s-a pierdut…
Cred ca polemicile s-au mutat pe FB ….
Adică lipsește sarea.
Exact. E ca si atunci cand prea fierbintele devine rece.