@ Max Busse
Mi-am strâns şireturile
Prea tare
Simteam că nu-mi mai intra aer
Printre degetele
De la picioare
Mi-am strâns şireturile
Fix pe dos
Unul mai sus,
Altul mai jos
Mă strâng remuşcările
Până la os
Osul piciorului drept
Doare vârtos
Mi-am strâns şireturile
Cu principii cu tot
Cu patos cu tot
Cu limba cu tot
Cu cuvinte cu tot.
Unul pe faţă,
Altul pe dos.
Trebuie să recunosc…
Am un stil foarte haios
De a strânge şireturile
Fără folos.
Am citit o recenzie ciudată : Pe autoare o deranja „doar” stilul (repetări, multe detalii) şi construcţia personajelor dar îi plăcea povestea în mare drept pentru care recomanda cu căldură cartea. Si eu, rapida cum sunt, am tras concluzia : Asta să fie literatura secolului XXI ? (pardon, ăştia să fie cititorii secolului XXI ?)
Mi s-a reproşat c-am generalizar fără rost, de unde si treaba cu şireturile.
Mai multe aici.
Abisuri 
Oricum le-ai strânge, au un folos. Al lor. Mai puțin sau mai mult vizibil celorlalți..
Mie îmi place modelul care a rezultat, unul mai șui, altul mai să fie al nimanui. Ciudat, amândouă rămân ale tale.
Totul are un scop precis, stiu. Imi plac analizele „la cald”, difera enorm de mult de cele la rece. Se completeaza reciproc. Multumesc pentru gand. Mult. Mie-mi trebuie provocari. Ca altfel sunt lenesa. Si provocarea de azi mi s-a parut extraordinar de binevenita.
[…] Cand nu înţeleg strang la sireturi. Poate, […]