Niște insecte


Durerea fizică se tratează. Iei un paracetamol și -ți trece durerea de cap, iei un antinevralgie și te lasă, momentan, măseaua, iei o aspirină și începe să dispară ceața.

Pentru durerea lăsată de răutatea și aroganța oamenilor nu există medicament. Este ca un ac înfipt în inima pe care doar timpul, uneori, reușește să te facă să -l uiți. Să mai uiți din durere învățând să consideri acul ca parte integrantă din corp. Să nu te mai zbați și să aștepți să ajungi să crezi că așa este. Că nu a fost niciodată acea gaură. Că acul a făcut dintotdeauna parte din tine.

Că tu, ca și bondarii din copilărie, participi la experimentul celor care te privesc prin lupă și-ți caută defectele.

La viața mea am ciupit ușor doar o pisică, și am prins în bold doar câteva zeci de insecte, la indemnul profesoarei de biologie, o tipă mică de înălțime și fără caracter, care respecta cu strictețe programa școlară și ne dicta, cuvânt cu cuvânt, din manualul ministerului educației și învățământului, după care ne asculta, cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă. Apoi cerea să vadă insectarul. Avea o plăcere diabolica să examineze fiecare insecta cu lupa și să-i noteze imperfecțiunile într-un caiet dictando. Da, plăcerea diabolica i se citea în ochi când făcea media de la oral cu nota de la insectar și, mai ales, când rotunjea totul în funcție de persoană.

Ca să nu rămânn corigenta, prindeam bondarii cu borcanul și apoi închideam ochii și îi înțepam. La primul bondar nu am închis ochii. Abia după ce i-am simțit suferința am început să închid ochii. Închideam ochii, înțepam strâmb și eram convinsă că așa, cu ochii închiși, doare mai puțin,

Bondarii mei nu erau cei mai arătosi bondari prinși cu acul. Pe o scară de la unu la zece, bondarii mei primeau constant nota opt. Cu nota de la cuvinte, media la biologie nu era niciodată mai mare de șapte.

Cu toate că uita o groază de cuvinte și le încurca pe toate celelalte, bondarii Izei erau perfecți. Acul îi strapungea fix pe mijloc și ei păreau că au îmbrățișat moartea cu zâmbetul pe buze.

Mama lui Cami ocupa un post de bibliotecara la școala la care învățam și, de aceea, cu toate că bondarii ei erau de departe cei mai inestetici, Cami lua mereu zece cu felicitări. Insectarul ei era mereu dat ca exemplu și expus în vitrina clasei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.