Ce am mai citit – „Bărbatul fără cap”


Am citit-o pe nerăsuflate, poate și pentru că m-am regăsit în multe dintre subiectele abordate: strampii groși, de bumbac, mașina de spălat rufe Albalux, ruginita, cu încărcare pe sus, înghețata la un leu bucata, săpunul dat prin răzătoare, cleștele din lemn, cu care mama învârtea rufele clătite în cada plină până la jumătate cu apă rece ca gheața, pantofii Guban, „scumpi dar te țin o viață”, baia de sâmbătă seara, cu apă încălzită pe soba din bucătărie, apa din cadita de plastic, încălzită la soare, peste zi, și, mai ales, cadita din plastic, bună la aproape orice, geamurile spălate cu oțet și apoi frecate cu hârtie de ziar, dovleceii pané pe care nu îi suportam când eram mică, feliile de pâine de dimineață, unse cu margarină, „ca să cresc mare”, bărbatul casei, dictatorul, omul care marca teritoriile și năștea cele mai teribile povești, Impulsul roșu, cel cu miros puternic, mâncarea de spanac cu gust oribil, beteala de pom din hârtie creponata, dihorii la orataniile din curte, fideaua (taiteii, în cazul meu) cu lapte, pe care îi detestam, cârnații făcuți în casă, trași în mate albe, în care mama sufla mai întâi, să se umfle, și abia apoi îi fixa de cilindrul metalic, gri, un fel de prelungire sezonieră a mașinii de tocat carne, merele coapte, merele date prin răzătoare (și amestecate cu zahăr în cazul meu, mâncarea mea de bebeluși, așa cum îi ziceam).

Am citit-o pe nerăsuflate poate și pentru că am așteptat, de fiecare dată, cu nerăbdare finalul fiecărei povești, întrebându-mă „oare ce i-a mai trecut prin cap de data asta?”

Căci da. Finalurile sunt foarte faine, neforțate, și, în plus, ceea ce mi-a plăcut foarte mult în felul în care sunt redate poveștile, au fost metaforele subtile prezente din când în când – mai ales în ideea de final – metafore datorită cărora textul proză devine încet, încet, text poezie. Nici o poveste nu se termină odată cu punctul ultimei fraze. Abia atunci, odată terminată, povestea te cuprinde și te pune pe gânduri. Locurile, oamenii, faptele, senzațiile, toate atât de clare până într-un anumit punct, devin deodată întrebări, prelungiri posibile ale poveștii, finalul devenind astfel, un infinit început.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.